no land's water

apele mele nu pleacă la vale
se întorc mai curând
dinspre cratere înspre zonele mai adânci
ale unui pământ de nicăieri
nu e paradoxul lor
nici al pământului
este un fel de jos susul
tuturor lucrurilor
de la mine spre partea aceea pe care minele
o numește în sinea Lucrului
ceva mai neștiut mie


no man's land

îmi cântă vocile apelor prea răgușite
n-au mai băut de ceva timp pământ
și nici nisipul se pare
nu le mai place pe margini
poartă un dialog nu al surzilor
ăsta se duce mereu la Valea Apei Moarte
e un dialog al pietrelor când morile șuieră
deja plictisite vântul
de prin toate pământurile


no water's land

îmi aud vocile pământurilor prea ascuțite
cred că le-au secat și vulcanii
de-atâta furie a apelor
de a nu se mai naște
Marte nu-și mai înroșește nasul la soare
numai de dragul de a face în ciudă
uneori Lunii alteori Pământului
albastrul nu mai este
la ordinea zilelor
nici măcar a apelor
mă cutremur o nanosecundă
poate vor izvorî
din mine acele picături
neîmpământenite încă



(Foto: L.N.P., Nisipuri, ape, pământ, Le Mont-Saint-Michel)